Liviu Dragnea cere adoptarea „în cel mai scurt timp” a OUG 14. „Respingerea este EXCLUSĂ”

Liviu Dragnea cere adoptarea „în cel mai scurt timp a OUG 14. „Respingerea este EXCLUSĂ
Publicat: 10/02/2017, 18:59
„În calitate de președinte al Camerei Deputaților și de președinte al PSD, fac un apel către toți colegii din Parlament ca în cel mai scurt timp pe care ni-l permite procedura să adoptăm legea de aprobare a Ordonanței 14 privind abrogarea modificărilor Guvernului la cele două coduri. Înțeleg că toate partidele parlamentare își doresc acest lucru. Deci avem o cvasi-unanimitate în acest sens, ceea ce înseamnă că o respingere a OUG 14 este exclusă, iar prelungirea dezbaterilor pe acest subiect nu se justifică. „, a transmis liderul PSD.
Dragnea a argumentat că pentru includerea în dezbaterea de urgență a OUG 14 nu mai e nevoie de nicio solicitare specială pentru că, potrivit Constituției, chiar prin natura actului normativ aceasta se încadrează în aceste limite. Concret, șeful social-democraților a specificat că își dorește ca procedura să fie parcursă în cel mai scurt timp posibil și legea să fie trimisă rapid spre promulgare.
„Ceea ce solicit eu este ca această procedură de urgență să fie parcursă în cel mai scurt timp permis de regulament, astfel încât Parlamentul să voteze pentru abrogarea Ordonanței 13 și să trimită rapid legea spre promulgare”, a subliniat liderul PSD.
Joi, CCR a respinsca inadmisibilă sesizarea Avocatului Poporului referitoare la ordonanța de modificare a codurilor penale. Președintele CCR, Valer Dorneanu, a explicat această decizie „pornind de la adevărul de OUG 13 nu mai există” în ansamblul legislației, pentru că aceasta a fost abrogată. „În primul rând că nici din intervenția procurorului, nici din examinarea pe care am făcut-o noi, nu am găsit elemente care să fie deja aplicate, care să fi produs efecte juridice”, a argumentat Dorneanu, precizând și că judecătorii nu se pronunță pe marginea unei cauze „pe supoziții”. În momentul în care cineva va ataca OUG 14, ne vom pronunța pe toate efectele, corelațiile de acolo vor trebui făcute atunci, nu acum, a mai spus președintele Curții Constituționale.
„În asemenea cauze noi verificăm prima dată legalitatea sesizării și în al doilea rând, admisibilitatea cererii. Verificând legalitatea sesizării am constatat că Avocatul Poporului era îndreptățit să ne sesizeze, referindu-se la o ordonanță care era în vigoare. În ceea ce privește admisibilitatea, noi verificăm constituționalitatea legilor și ordonanțelor în vigoare. Din punctul acesta de vedere, vă rog să constatați că OUG 13 a fost abrogată, e adevărat că a fost abrogată după sesizarea Avocatului Poporului și din acest punct de vedere noi nu putem constata admisibiitatea sesizării dacă ordonanța a întrunit condițiile de extraordinar, de oportunitate, nici pe fond. În acestee condiții, am luat decizia cu majoritate de voturi să respingem sesizarea Avocatului Poporului ca devenită inadmisibilă pentru că abrogarea a intervenit după sesizarea noastră”, a explicat Valer Dorneanu.
Președintele CCR a subliniat că judecătorii nu se pot pronunța pe marginea unei reglementări care a fost abrogată, așadar nu mai există în ansamblul legislației, excepție făcând cazurile în care seiszările sunt ridicate în timpul procesului de una dintre părți, dacă actul respectiv a produs efecte juridice: „În cazul sesizării făcute de către Avocatul Poporului, avem jursiprudență prin care am respins ca inadmisibilă tocmai pentru faptul că în acest caz noi analizăm în abstract ordonanța și nu intrăm în conținutul ei. Nu facem aceeași analiză ca în cazul excepțiilor ridicate în procese, în prezența părților și efectele care s-au produs. În primul rând că nici din intervenția procurorului, nici din examinarea pe care am făcut-o noi, nu am găsit elemente care să fie deja aplicate, care să fi produs efecte juridice. Dacă va exista așa ceva, sigur vor exista remediile prevăzute de Constituție”, a subliniat Dorneanu.
Întrebat ce se va întâmpla dacă OUG 14, ordonanța care abrogă OUG 13, va fi respinsă de Parlament, președintele CCR a răspuns că judecătorii nu se pot pronunța pe supoziții și că aceștia vor judeca o astfel de cauză în momentul în care cineva va decide atacarea OUG 14.
„Vreau să vă spun că atât din pledoaria Avocatului Poporului am dedus că noi ar trebui să ne pronunțăm asupra constituționalității pentru că s-ar putea ca OUG 14 care a abrogat OUG 13 să fie, la rândul ei, abrogată și atunci nu știu ce consecințe se produc. Noi nu judecăm o cauză după supoziții. În momentul în care cineva va ataca OUG 14, ne vom pronunța pe toate efectele, corelațiile de acolo vor trebui făcute atunci, nu acum. Pornim de la adevărul de OUG 13 nu există, nu mai există în ansamblul legislației”, a mai spus Valer Dorneanu, adăugând că referitor la consecințe, la adecvarea cu deciziile Curții sau modificarea unor texte din Codul Penal, acestea sunt atributele Executivului, Legislativului. „Ei vor trebui să stabilească împreună, prin comunicare loială, nu printr-o comunicare peste gard, cum să rezolve această situație”, a mai spus președintele Curții.
Cu o zi înainte, Curtea Constituțională a respins și sesizările formulate de președintele Klaus Iohannis și de CSM pe marginea aceleiași ordonanțe 13, concluzionând cănu există un conflict de natură constituțională între autoritatea judecătorească și cea executivă, respectiv între autoritatea legislativă și cea executivă.
„Nu există un conflict. Guvernul a acționat legal, în sfera lui de competență de a emite ordonanțe. Este dreptul Guvernului să aprecieze și urgența, și conținutul. Mâine ne vom pronunța pe conținut, acolo vom discuta toate chestiunile”, a explicat Valer Dorneanu, președintele CCR.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Despărțire șoc. Celebra prezentatoare a rămas fără iubit, chiar înainte de sărbători
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Pregătiri pentru război în Europa: Țara care va găzdui 800.000 de militari NATO